Război în Ucraina, ziua 283: lupte crâncene în zona orașului Bahmut
În cea de-a 283-a zi a războiului de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei, lupte grele s-au dat în zona orașului Bahmut, din regiunea Donbas. Agenția Internațională pentru Energie Atomică speră să ajungă la un acord cu Kievul și Moscova, pentru crearea unei zone de protecție la Centrala nucleară Zaporojie, până la sfârșitul anului, a declarat directorul agenției atomice a ONU. Între timp, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a semnat un decret prin care a aprobat o propunere a Consiliului de Securitate Națională și Apărare pentru a interzice grupurile religioase afiliate Rusiei și pentru a impune sancțiuni pentru o serie de episcopi pro-Kremlin.